Indicatori ai functiei hepatice in diagnosticul de laborator
In cadrul examenelor de laborator, valorile modificate apar odata cu o afectare majora a parenchimului hepatic. Valoriile obtinute trebuiesc corelate cu semnele clinice ale pacientului.
Masuratorile serice efectuate pot fi impartite in doua categorii :
A) Substantele care reflecta deteriorarea celulelor hepatice – acestea sunt enzime prezente in parenchimul hepatic si se elibereaza in momentul afectarii celulare.
B) Substante care indica insuficienta hepatica – se refera la substante extrase din ficat (acizi biliari, bilirubina) sau substante a caror niveluri serice se mentin in limite normale prin buna functionare hepatica (albumina, globulina, uree)

1) Enzime hepatice
ALAT/GPT (alanin-amino-transferaza)
Este o enzima specifica ficatului. Se gaseste in citoplasma hepatocitelor. Concentratiile sanguine crescute releva degenerari membranare sau necroze la nivel celular. Concentratia serologica a enzimei este direct proportionala cu numarul de celule afectate.
Timpul de injumatatire este de 2-4 zile la caine si de 6 ore la pisica. La animalele mari, valorile enzimei sunt mult prea mici pentru a fi luate in calcul pentru un diagnostic (3,4) .

PAL (fosfataza alcalina)
Niveluri crescute indica obstructii biliare intra/extra-hepatice. Nu este o enzima specifica ficatului. Se gaseste si in tesutul osos, placenta, intestine, rinichi si leucocite. De asemenea, medicamentele precum glucocorticoizi si anticonvulsivanti (fenobarbitalul), stimuleaza productia de fosfataza alcalina.
La pisici, valorile fosfatazei alcaline sunt de trei ori mai reduse decat la caine, deoarece timpul de injumatatire este de doar sase ore, iar pisica dispune de o eliminare urinara a acestei enzime. Astfel, daca se observa o crestere a valorilor la pisici, se poate suspecta prezenta unei colestaze (1).

GGT (gama-glutamil transferaza)
Nu este o enzima specifica ficatului, intalnindu-se si in pancreas, tubii renali si intestinul subtire. Insa, valori serice crescute se intalnesc doar atunci cand este afectat ficatul (1). Cresterea simultana a GGT si a PAL anunta prezenta unei colestaze. La pisici o crestere mai mare a fosfatazei alcaline decat a GGT sugereaza prezenta lipidozei hepatice (3).
La psitacine, valorile crescute se asociaza cu carcinoame hepatice (3)

Modificari ale activitatii enzimelor serice in hepatopatii (1)
Transaminaze ↑ALAT – hepatite, ficat de staza
↑ASAT – nu este o enzima specifica.
Valorile crescute se gasesc variabil
- hepatite, necroza toxica a ficatului,
icter hepatocelular.
Fosfataza alcalina ↑ retentie biliara (icter mecanic, hepatocelular)
Lactatdehidrogenaza ↑ hepatite si icter
Leucinaminopeptidaza ↑ in toate sindroamele colestatice
Colinesteraza ↑ hepatite acute/cronice, ciroze

2) Bilirubina
Este o componenta a bilei. Bilirubina neconjugata, provenita din distrugerea globulelor rosii din sange, este transportata la nivel hepatic unde se conjuga cu acidul glucuronic in hepatocite, dupa care este excretata in bila. In general, proportiile de bilirubina conjugata/neconjugata sunt folosite pentru stabilirea categoriei de icter (1).

Icter Bilirubina conjugata Bilirubina neconjugata
Prehepatic - ↑
Hepatocelular ↑ ↑ / ↓
Posthepatic (obstructia canalului coledoc ↑ -

2) Acizii biliari
Rezulta prin degradarea colesterolului. Se formeaza si sunt conjugati in ficat, dupa care ajung la nivelul veziculei biliare. Concentratia acestor produsi este crescuta in cazuri de neoplazii, necroze, hepatite, sau in cazul tratamentului de lunga durata cu steroizi la caine. La pisica, cresterea lor apare in cazul lipidozelor sau in prezenta obstacolelor pe traiectul cailor biliare in portiunea extrahepatica (carte)
Determinarea concentratiei acizilor biliari : animalul se tine la dieta 12 ore si se recolteaza 1 ml de ser. Se administreaza o cantitate mica de hrana bogata in grasimi si se recolteaza o alta proba dupa 2 ore de la masa. Ambele probe vor fi crescute in cazul unei colestaze. Daca este vorba de un sunt porto sistemic, cea de-a doua valoare va fi mai ridicata (2).
Valori de peste 25 µmol/L la caini si pisici indica leziuni hepatice. Un studio realizat a aratat faptul ca
La cai nivele de peste 30 µmol/L sunt un semn precoce de insuficienta hepatica.
In cazul pasarilor, valorile crescute ale acizilor biliari sunt un semn cert de boli la nivelul ficatului (3).

Valori pasari:

NORMAL Suspect Boli Hepatice
< 100 µmol/L 90 si 120 µmol/L >120 µmol/L

3) Proteine serice
Ficatul este responsabil de producerea a peste 90% din sinteza proteinelor. Astfel, hipoproteinemia poate sa apara si in cazul unor hepatopatii. Datorita timpului lung de injumatatire, hipoproteinemia apare in stadiile cronice. In cazul animalelor mari (cai,vaci), valorile proteinelor si a albuminei sunt variabile, hipoproteinemia nefiind comuna in bolile hepatice (4).
Albumina
Formele cronice se asociaza si cu hipoalbuminemia. In cazul evaluarii proteinelor totale trebuie tinut cont si de albumina. Altfel, putem obtine rezultate fals pozitive, datorita secretiei crescute de gamaglobuline pe fond imunitar. Gamaglobulinele sunt secretate de sistemul imunitar in afectiuni cronice deoarece ficatul nu mai poate epura substantele straine/toxice din organism (3).
Hipoalbuminemia apare atunci cand exista o afectare a parenchimului hepatic de peste 70 %. Scaderea albuminemiei se intalneste in ciroza, necroze difuze sau encefalopatie hepatica (porto-sistemica)
4) Amoniacul
Se poate masura amoniemia, mai ales in sunturile porto-sistemice, cand se produce o diminuare a transformarii a amoniacului in uree. Se mai foloseste si in detectarea hepato-encefalopatiilor.
5) Colesterolul
Ficatul joaca un rol important in sinteza colesterolului sanguin. La nivelul ficatului este esterificat sub influenta enzimei lecitin-colesterol-acil-transferaza.
In caz de colestaza, nivelul colesterolului creste la nivel sanguin. In insuficienta hepatocelulara, datorita diminuarii activitatii enzimei responsabile de esterificare, scade proportia de colesterol.
6) Factorii de coagulare
La nivelul ficatului sunt sintetizati o parte din factorii care intervin in coagularea sanguina :
I – fibrinogenul, II – protrombina, V – proaccelerina, VII – proconvertina, IX – factorul anti-hemofilic B, X – factorul Stuart
Concentratia globala a acestor factori poate fi apreciata global prin masurarea timpului Quick. In cazul insuficientei hepatocelulare, producerea acestor factori este diminuata, rezultand astfel o prelungire a timpului Quick. In cazul colestazei, tulburarile de coagulare apar datorita deficientei de absorbtie a vitaminei K, indispensabila formarii factorilor II, VII si X. Administrand vitamina K, se corecteaza prelungirea timpului Quick, in cazul unei colestaze. Insa, daca este vorba de o insuficienta hepatocelulara, acest lucru nu este posibil.

Limite normale pentru CAINI
Test Unitate Limite
GPT U/l 0 – 55
PAL U/l 10 – 150
GGT U/l 0 – 9
Colesterol mg / dl 120 – 250
Limite normale pentru CABALINE
Test Unitate Limite
PAL U/l 5 – 131
Bilirubina µmol/l 9 – 39
Acizii biliari µmol/l 8 – 15
Albumina g/l 22 – 37
Globulina g/l 27-50

Referinte :
1) Fiziopatologie – Alexandru POP, Ioan B. MARCUS, editura Risoprint, 2003
2) Geriatrics and gerontology of the dog and cat Johnny D. Hoskins
3) www.ivis.org (en)
4) www.merkvetmanual.com (en)

Articol elaborat de Alexandra Arion

What is it?

Fireblight is a bacterial disease caused by Erwinia amylovora. It is a serious disease of apples, pears and other trees and shrubs in the family Rosaceae.

What are its hosts?

History

The disease is native to North America and was introduced to Europe in the 1950s. It has since spread to most countries in Western Europe. Fireblight was first recorded in Ireland in 1986, but to date the disease has not become established here.  In Ireland, Cotoneaster appears to be the most susceptible host, especially the larger leaf varieties like C. bullatus, C. Cornubia and C. lacteus.

What are its symptoms?

Fireblight can affect all aerial parts of the host. Primary infection usually occurs in the spring through wounds in young shoots and through the blossoms. Symptoms vary according to the host but usually include:

• Wilting and death of flower clusters are usually the first symptoms
• Wilting and death of young shoots follows. The dead leaves and blossoms dry up, become dark brown in colour and usually remain attached to the plant
• Sunken cankers may form and if conditions are favourable the canker can spread along the branch very rapidly (about 2 inches/day) (the tissue under the bark of cankers is often a reddish-brown colour)
• Fruits and leaves on the infected branches die and turn brown but remain attached to the tree
• In most cases the tip of the shoot bends to form the characteristic ‘shepherds crook’ associated with Fireblight infection

Life cycle

Fireblight is generally dormant over winter. The bacteria over-winters in living tissue at the margins of cankers. The disease becomes active again in the spring when temperatures get above 18°C. Rain, heavy dews, and high humidity favour bacterium growth. Infected tissues exude white bacterial ooze in warm humid conditions and this ooze can spread infection to other plants when carried by insects, birds, wind and rain.

How does the disease spread?

Fireblight can be spread in the following ways:

• Movement of infected host plants, that may or may not display symptoms, can transmit Fireblight over long distances
• Rainsplash – Bacteria emerge from infected material in the form of sticky ooze and droplets that harden on drying but which readily dissolve in water and can be spread by rain splash from an infected host to adjacent host material
• Wind - Fine strands of ooze may be extruded especially from young tissue and these become brittle on drying and are dispersed by wind
• Insects can spread the pathogen from over-wintering cankers to early blossoms and between blossoms

Action following discovery of Fireblight

All infected plants must be destroyed under the supervision of the Department of Agriculture and Food. It may also be necessary to destroy other adjacent host plants in order to control spread of the disease. The source of the infected material is then traced so that other infected plants may also be destroyed. The plant passport system facilitates the tracing of Fireblight host plants traded within EU.

What can you do?

Action in the event of suspect cases:

People who have host plants in their nurseries, garden centres and gardens or who have responsibility for parks and other public areas are requested by the Department of Agriculture to examine their host plants regularly for signs and symptoms of the disease.

Such samples should consist of small stems of between 10 and 15cms (4 to 6 inches) taken from the growing tips or from cankered parts of the plant. Pieces taken from a cankered area should include about an inch of healthy material above or below the cankered/healthy interface. Samples should be placed in a sealed plastic bag, with details of the host plant, address where found, and name/contact number.

Left: Leaves showing typical Fireblight symptoms

Right: Shepherd’s Crook, a classic symptom of fireblight

Articol elaborat de Vidican Stefania

SELECTIA ASISTATA DE MARKERI MOLECULARI

In agricultura unul dintre principalele obiective ale cultivatorului este acela de a imbunatati culturile existente, care au un deficit in unul sau mai multe caractere prin incrucisarea acestor culturi cu linii care poseda caracterele dorite.Varianta conventionala a acestei proceduri poate fi laborioasa si consumatoare de timp, implicand mai multe incrucisari , mai multe generatii si o selectie atenta a fenotipurilor.
Descoperirea markerilor moleculari si utilizarea lor pentru detectarea si exploatarea polimorfismului ADN reprezinta una din cele mai semnificative realizari in domeniul geneticii moleculare.Selectia asistata de markeri moleculari ofera geneticienilor si cultivatorilor de plante, posibilitatea de a depasi multe din problemele intampinate in timpul reproducerii conventionale. Existenta unor variate tipuri de markeri moleculari ce difera in ce priveste principiul , metodologia si aplicatiile , necesita atentie in alegerea uneia sau alteia dintre metode pentru un anume scop.In prezent nu exista un tip de marker molecular care sa asigure toate necesitatile cercetarii moderne. In functie de scopul urmarit se poate alege un anume tip de marker molecular (Semagn si colab., 2006).Cei mai utilizati markeri sant markerii bazati pe analiza ADN deoarece sant prezenti la toate organismele vii. Acesti markeri pot fi strans legati de un mare numar de trasaturi agronomice si de rezistenta la boli , existente in majoritatea speciilor de cultura (Philips and Vasil 2001, Gupta and Varshney 2004). Markerii ADN pot fi generati in numar foarte mare si pot servi unor scopuri relevante pentru imbunatatirea calitatii culturilor.
1. Clasificarea markerilor moleculari
1.1. Dupa modul de transmitere mendeliana a caracterelor markerii moleculari pot fi clasificati in:
• markeri specifici unor gene (codominanti ) RFLP –Restriction Fragment Lenght Polimorphism si PCR –Polimerase Chain Reaction
Markerii specifici ofera un polimorfism molecular (monolocus) la nivel alelic.

• markeri moleculari nespecifici (dominanti)
Din aceasta categorie fac parte markerii RAPD (Random Amplified Polimorphic DNA) , SSR ( Simple Sequence Repeats-markeri microsatelit) , AFLP(Amplified Lenght Polimorphismus), ISSR, SSCP, RLGS.
Markerii nespecifici ofera de regula un polimorfism molecular polilocus , cu exceptia markerilor SSR care ofera un polimorfism monolocus la nivel molecular.

1.2. In functie de frecventa de aparitie a polimorfismelor in populatie distingem:
• markeri unici (binari) – polimorfismele apar in urma unui fenomen mutational cu frecventa foarte mica, astfel incat se considera ca respectiva mutatie este unica in populatia studiata (substitutiile sau insertiile/deletiile). Exista astfel doua stari ale markerului, ancestrala si derivata. Prin compararea secventei polimorfe analizate cu secventa corespunzatoare de la o specie inrudita se poate stabili care stare a markerului este cea derivata si care cea ancestrala.
• markeri recurenti:- frecventa de aparitie a polimorfismelor este mai mare la acest tip de markeri . Acesti markeri se bazeaza pe existenta ADN repetitiv, respectiv microsatelitii si satelitii ADN (Weising si colab., 2005).Pentru evidentierea si caracterizarea markerilor moleculari se folosesc mai multe tehnici, care genereaza in mare parte markeri specifici. Iata cateva dintre aceste tehnici : AFLP (amplified fragment lenght polymorphism, Vos si colab., 1995, AMP-PCR (anchored microsatellite primed PCR, Zietkiewicz si colab., 1994), ASSR (anchored simple sequence repeats, Wang si colab., 1998), AP-PCR (arbitrarily primed polymerase chain reaction, Welsh si McClelland, 1990), CAPS (cleaved amplified polymorphic sequence, Konieczny si Ausubel, 1993), DAF (DNA amplification fingerprinting, Caetano-Anolles si colab., 1991), EST (expressed sequence tags Adams si colab., 1991, ISSR (inter-simple sequence repeat, Zietkiewicz si colab., 1994), IPCR (inverse PCR, Triglia si colab., 1998), RAPD (random amplified polymorphic DNA, Williams si colab., 1990), RFLP (restriction fragment lenght polymorphism, Botstein si colab., 1980, SCAR (sequence characterized amplified regions, Paran si Michelmore, 1993), STS (sequence tagged microsatelite site, Olsen si colab., 1989), STR (short tandem repeats, Hamada si colab., 1982), SSR (simple sequence repeats, Akkaya si colab., 1992), SNP (single nucleotide polymorphism, Jordan si Humphries 1994), SPAR (single primer amplification reaction, Gupta si colab., 1994).
2. Proprietatile markerilor moleculari
Pentru a putea avea aplicabilitate maxima in diferitele programe de selectie asistata, markerii moleculari trebuie sa:
• prezinte o transmitere codominanta in descendenta , adica sa permita determinarea statutului homozigot sau heterozigot al organismelor diploide;
• aiba o natura inalt polimorfa;
• aiba o frecventa mare in populatii (peste 10%);
• nu fie influentati de conditiile de mediu si sa nu fie supusi presiunii de selectie;
• fie determinati rapid, la un cost cat mai redus;
• poata fi obtinuti din orice tesut , in orice etapa de dezvoltare ontogenetica;
• prezinte o reproductibilitate mare;
• ofere posibilitatea schimbului de date intre laboratoare.
Este extrem de greu de gasit un marker molecular care sa intruneasca toate criteriile enumerate mai sus.In functie de tipul studiului ce urrmeaza a fi realizat se identifica un sistem de markeri care sa indeplineasca cel putin unele din caracteristicile de mai sus (Weising si colab., 1995).
3. Domenii de aplicare a markerilor moleculari
Markerii moleculari si-au demonstrat aplicabilitatea intr-o varietate de scopuri la mai multe specii de plante (Gupta and Varshney 2004). Dezvoltarea markerilor moleculari permite acum o abordare tintita in detectarea diversitatii secventei nucleotidelor in genele care controleaza caractere agronomice in populatiile de plante.
Cateva din aplicatiile principale ale markerilor moleculari sant :
• Evidentierea polimorfismului genetic intr-o populatie;
• Amprentarea genetică a varietăţilor si utilizarea indivizilor valorosi in ameliorarea unor caractere;
Termenul de amprentare ADN (DNA –fingerprinting) a fost introdus pentru prima data de Alec Jeffrey in 1985 (Jefrey si colab., 1985), pentru a descrie patternul de fragmente ADN rezultat in urma separarii electroforetice a ADN-ului genomic digerat cu enzime de restrictie si hibridat cu probe specifice. Paternurile obtinute ilustreaza o trasatura unica a individului analizat si sunt utilizate curent pentru individualizarea biologica.
• Estimarea distanţelor genetice între populaţii;
• Detecţia QTL(qualitative trait loci ) ;
• Alcatuirea si caracterizarea bancilor de germoplasma;
• Analiza evolutiei genomului;

References :
Weising, K., Nybom, H., Wolff, K., meyer, W., 1995, DNA Fingerprinting in Plants, Principles, Methods and Applications
Vos, P., Hogers, R., Bleeker, M., Reijans, M., Van, de Lee, T., Hornes, M., Frijters 1995, AFLP: a new technique for DNA fingerprinting
Zietkiewicz, E., Rafalski, A., Labuda, D., 1994, Genome fingerprinting by simple sequence repeats (SSR)-anchored PCR amplification
Konieczny, A., Ausubel, F.M., 1993, A procedure for mapping Arabidopsis mutation using co-dominant ecotype-specific PCR-based markers
Williams, J.G.K., Kubelik, A.R., Livak, K.J., Rafalski, J.A., Tingey, S.V., 1990, DNA polymorphisms amplified by arbitrary primers are useful as genetic markers
Gupta, M., Chyi, Y-S., Romero-Severson, J., Owen, J.L., 1994, Amplification of DNA markers from evolutionary diverse genomes using single primers of single sequence repeats

Articol elaborat de Stefania Vidican

Bursele “Marie Curie” îşi datorează numele eminentei cercetătoare care a fost Marie Curie, prima femeie ce a primit Premiul Nobel în 1903. De origine poloneză, ea este simbolul îmbinării reuşite între mobilitate şi diversitate culturală. Bursele europene “Marie Curie” susţin formarea şi mobilitatea tinerilor cercetători în Europa. Criteriul fundamental de atribuire a acestor burse este mobilitatea: se impune schimbarea ţării pentru realizarea oricărui proiect de cercetare.
Obiectivul este să întărească, cantitativ şi calitativ, potenţialul uman în cercetare şi tehnologie în Europa, cu scopul de a:
- stimula oamenii să aleagă o carieră în cercetare ;
- încuraja cercetătorii europeni să rămână în Europa ;
- atrage în Europa cercetători din întreaga lume ;
- face Europa mai atractivă pentru cercetătorii de top ;
Sunt vizaţi cercetătorii din domeniile publice sau private, indiferent de etapa carierei în care se află. Acţiunile oferă formare iniţială, adresată în special tinerilor şi învăţare pe tot parcursul vieţii şi dezvoltarea carierei.

Bibliografie
1. www.cordis.europa.eu
2. http://www.eurodesk.org

Articol publicat de: Eremei Onisor

Wild birds are important reservoirs of Borrelis burggdorferi s.l., the bacterial species complex comprising the agents of Lyme disease in northern hemisphere. In Europe, there are seven known Borrelia species belonging to this complex: Borrelia burgdorferi sensu stricto (s.s.), B. afzelii, B.garinii, B.valaisiana, B.lusitanie B. bissetti and B. spielmani. From these species, B. burgdorferi s.s., B afzelii and B. garinii are known to be pathogenic in humans.
The Danube delta is crossed by both north-south and east-west bird migration routes. The aim of this work was to investigate the role of wild birds as hosts for Ixodes (vector) ticks. Ticks were collected from birds in October of 2011. Birds were captured with special nets, each was identified by an ornithologist. DNA was extracted using the commercial kit Qiagen DNeasy Blood & Tissue. We have capture 342 birds that i collected 150 ticks. Results to be processed with the program Epi info 2000 and subsequntly published.
References
1. Humair P. F., 2002 Birds and Borrelia Int. J. Med Microbiol 70-74
2.Gabriel Margos, Stephanie A. Vollmer, Nicholas H. Ogden, Durland Fish., 2011 Population genetics, taxonomy, phylogeny and evolution of Borrlia burgdorferi sensu lato

Articol elaborat de: Marcutan Ioan-Daniel

Activitatea organismelor vii se caracterizează prin funcția generală de reproducere, funcția de adaptare și cea metabolică. Homeostazia acestor funcții vitale este reglată în mod direct de sistemul nervos și indirect prin intermediul sistemului endocrin.
Hormonii sunt mesageri chimici cu rol esențial în desfașurarea unui număr de funcții organice, de la diferențierea sexuală a embrionului, creșterea corporală, parturiție și lactație, până la dezvoltarea psiho-motorie. Hormonii asigură echilibrul vital, intervenind în etapele principalelor metabolisme: protidic, glucidic, lipidic, hidric și mineral.
Prin organele și funcțiile fiziologice controlate hormonal și cu participarea sistemului nervos, hormonii mențin constantă identitatea biochimică și funcțională a organismului, în condiții care să asigure la modul optim echilibrul vital. Marile centre secretoare de hormoni își împart distinct sarcinile în organism, ele rămânând însă continuu în interacțiune.
Hipotalamusul, hipofiza și epifiza constituie un adevarat creier al vieții vegetative. Tiroida și parotidele controlează metabolismul bazal și menținerea greutății corporale. Pancreasul endocrin reglează metabolismul glucidic, acțiunea lui fiind completată de intervenția corticosuprarenalelor, care contribuie la reglarea glicemiei. Gonadele controlează funcția sexuală și pe cea de reproducere. Anumite celule secretorii ale mucoasei gastro-intestinale contribuie la diferite etape ale digestiei. Rinichii asigură echilibrul hidro-mineral.
Coordonarea dezvoltării organismului este rezultatul contribuției tuturor hormonilor. Hormonul hipofizar de creștere stimulează în mod direct asimilarea substanțelor nutritive și maturizarea organismului. Tiroxina activează multiplicarea celulară la nivelul cartilajului, ajută la calcifierea oaselor și dezvoltarea celulelor cerebrale.
Interacțiunea hormonală în dirijarea activității sexuale este și mai evidentă. Testosteronul conferă indivizilor masculi caractere virile, hormonii gonadotropi hipofizari (FSH) stimulează formarea spermatozoizilor, iar cei luteinizanți (LH) stimulează în testicule celulele interstițiale, producatoare de hormoni. În cazul sexului femel, estrogenii contribuie la ritmicitatea ciclului sexual, dezvoltă musculatura netedă a uterului, caracterele feminine și stratul adipos subcutan. Când fecundația s-a produs, progesteronul hrănește oul și embrionul, până ce rolul său este preluat de placentă.
Orice modificare în activitatea unei glande endocrine, prin deficiență sau exces de secreție, atrage, prin feed-back, reacții în axul hipotalamo-hipofizar. Echilibrul vital al organismului poate fi tulburat și de unele influențe agresive, stresante, ale mediului ambiant, cărora organismul trebuie să facă față. Stării de stres îi urmează o reacție de alarmă caracterizată prin secreție sporită de hormon corticotrop (ACTH) în hipofiză, antrenând hipersecreția suprarenalelor, cu rol în apărare la nivelul țesuturilor. Dacă stresul continuă, se instalează o fază de adaptare, cu scăderea treptată a răspunsului hormonal în hipofiză și suprarenale, scăzând rezistența organismului.

Bibliografie
Boitor I. (1979), ”Endocrinologia reproducției la animalele de fermă”, Ed. ”Ceres” București
Milcu St., Lungu A. (1971), ”Hormonii și viața”, Ed. Științifică București
Paraipan V. (1977), ”Diagnosticul infertilității suinelor”, Ed. ”Ceres” București
Paraipan V. (1982), ”Hormonoterapia în reproducția animală”, Ed. ”Ceres” București
Popescu A.L., Popescu N.A. (1993), ”Secretele hormonilor”, Ed.”Ceres” București

Articol elaborat de Orlovschi Delia