Marker-assisted backcrossing is routinely applied in breeding programs for gene introgression. While selection theory is the most important tool for the design of breeding programs for improvement of quantitative characters, no general selection theory is available for marker-assisted backcrossing. In this treatise, we develop a theory for marker-assisted selection for the proportion of the genome originating from the recurrent parent in a backcross program, carried out after preselection for the target gene(s). Our objectives were to (i) predict response to selection and (ii) give criteria for selecting the most promising backcross individuals for further backcrossing or selfing. Prediction of response to selection is based on the marker linkage map and the marker genotype of the parent(s) of the backcross population. In comparison to standard normal distribution selection theory, the main advantage of our approach is that it considers the reduction of the variance in the donor genome proportion due to selection. The developed selection criteria take into account the marker genotype of the candidates and consider whether these will be used for selfing or backcrossing. Prediction of response to selection is illustrated for model genomes of maize and sugar beet. Selection of promising individuals is illustrated with experimental data from sugar beet. The presented approach can assist geneticists and breeders in the efficient design of gene introgression programs.
Selection of backcross individuals can be carried out by using the number of donor alleles at markers B as a selection index. However, when employing markers not evenly distributed across the genome, the donor genome proportion at markers reflects only poorly the donor genome proportion across the entire genome.
1. Franklin, I. R., 1977. The distribution of the proportion of genome which is homozygous by descent in inbred individuals. Theor. Popul. Biol. 11: 60–80. [PubMed]
2. Fisher, R. A., 1949 The Theory of Inbreeding. Oliver & Boyd, Edinburgh.
3. Frisch, M., M. Bohn and A. E. Melchinger, 1999. b Comparison of selection strategies for marker-assisted backcrossing of a gene. Crop Sci. 39: 1295–1301.

Article by Marginean Raluca

Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub ce se întinde de la gură până la anus şi care, pe traiectul său, nu prezintă regiuni bine delimitate. Ca origine, aparatul digestiv este, în cea mai mare parte, o diferenţiere a endodermului, dar cele două extremităţi ale sale sunt de origine ectodermică, fiind căptuşite cu epiteliu ectodermic şi purtând, în consecinţă, numele de stomodaeum şi proctodaeum.
Stomacul este o dilatare a intestinului anterior, în general slab individualizat şi care lipseşte la majoritatea speciilor de ciprinide. Stomacul este separat de intestin printr-o regiune îngustată, care poate fi considerată un pseudosfincter. Intestinul mediu are formă de tub, debutând cu regiunea duodenală, fiind de o lungime ce poate depăşi de pînă la 5 ori lungimea întregului corp. În ceea ce priveşte epiteliul intestinal, acesta se prezintă ca un epiteliu cilindric, dispus într-un singur strat şi care derivă din forma primitivă a epiteliului (ciliat). Intestinul terminal se distinge de intestinul anterior prin calibrul redus şi prin constituţia mai robustă, conferită de o puternică musculatură circulară. Acesta se deschide în exterior înaintea orificiului urogenital, prin orificiul anal, sau mai rar, printr-o cloacă. Orificiul anal se găseşte pe partea ventrală a corpului, la limita dintre trunchi şi coadă.
Glandele anexe ale tubului digestiv (ficatul şi pancreasul) se deschid în partea anterioară a intestinului anterior şi se prezintă ca o structură complexă, purtând numele de hepatopancreas.
Ficatul este prins de intestin prin intermediul ligamentului hepatoenteric (ce provine din foiţele mezenterice), iar de peretele ventral al cavităţii abdominale prin intermediul ligamentului suspensor. Stratul muscular intestinal va da elementul de susţinere a ficatului, dispunându-se în reţea, iar stratul epitelial se dezvoltă dintr-un ţesut parenchimatos ce se dispune în spaţiile ţesutului de susţinere, căpătând o structură de lobuli poligonali.
Pancreasul se prezintă ca o glandă difuză, sub forma unor folicule izolate. Secreţia pancreatică se varsă în intestin prin conductele pancreatice, localizate alături de conductul coledoc, ce pleacă de la ficat şi se varsă în vezica biliară. Ca origine, pancreasul ia naştere prin invaginaţia intestinului embrionar. Numărul diverticulelor formate este de trei, dintre care unul are o poziţie dorsală, iar celelalte două sunt ventrale. Mai târziu, aceşti trei lobi se contopesc, formând o singură glandă.

Articol realizat de Vulpe Cristina

Cresterea albinelor are un rol social important deoarece pe langa beneficiile material pe care le reprezinta asigura posibilitatea ca cei ce indragesc albinele sa petreaca timpul liber in natura intr-un mod cat mai placut si util. Din punct de vedere material rezulta ca apicultura este o meserie exacta, deoarece cei ce o practica trebuie sa aibe calitati morale deosebite precum si o pregatire profesionala corespunzatoare.

Numarul apicultorilor din tara noastra depaseste o suta de mii si apartin tuturor categoriilor sociale consituind o masa de oamnei extrem de eterogena care detine un numar foarte difeit de familii de albine. Cei ce poseda un numar mic de familii de albine (acestia fiind cei mai numerosi) indragesc albinele si asteapta de la apicultura o placuta ocupare a timpului liber si uneori bucuria obtinerii unui fagure cu miere. Pentru acestia apicultura nu constituie nuamidecat o meserie chiar daca multumita cunostintelor teoretice pe care le poseda sunt buni practicieni.

Detinatorii unui numar mare de familii de albine practica apicultura ca semi-profesionist pentru ca sa-si realizeze de pe urma acestei indeletniciri, completarea mijloacelor de existenta. In atare conditii cunostintele de teorie si practica apicola le sunt necesare in vederea realizarii unui cadru corespunzator nevoilor pe care le reclama activitatea respectiva.

Pentru cei ce isi propun sa traiasca exclusiv din veniturile realizate din apicultura si intretin un numar mare de familii de albine , aceasta indeletnicire devine realemente o profesie agricola cu toate avantajele si dezavantajele pe care le comporta.

De asemenea nu trebuie neglijat nici rolul social care deriva din valoare alimentara si medicala a produselor apicole: miere, polen, propolis, laptisor de matca , in apiterapie, precum si rolul benefic al acestora pentru copii, sportivi , bolnavi si batrani carora le sunt cu precadere destinate.

Toate acestea au facut ca in Romania apicultura sa cunoasca o puternica dezvoltare in randul locuitorilor din toate tinuturile, din cele mai vechi timpuri si pana in prezent.

Articol trimis de Calin