Otitele externe la caini
Etiologie si Diagnostic

Otita externa reprezinta inflamatia canalului auditiv extern, fiind afectat epidermul, dermul si chiar cartilajul auricular. Este des intalnita in practica medicilor, si poate progresa spre otita medie sau interna.
Structura urechii externe
Canalul auditiv extern se intinde de la nivelul pavilionului auricular extern, pana la membrana timpanica. Este alcatuit dintr-o portiune cartilagionoasa si o baza osoasa, situata in grosimea osului temporal(1,3). Are forma literei “L”, cu o portiune verticala si una orizontala. Portiunea verticala are forma de palnie si lungimi diferite in functie de animal iar cea orizontala are aproximativ 1 cm si se ingusteaza treptat spre membrana timpanica .
Pielea de la nivelul urechii este prevazuta cu glande sebacee si glande sudoripare modificate (ceruminoase). (1)
Etiologie :
Factorii cauzatori ai otitei sunt foarte numerosi si variati, asa ca au fost grupati in trei categorii
1. Factori predispozanti :
Anatomia si fiziologia urechilor la caini (1)
- lungimea canalului auricular este mai lunga la unele rase, cu un traiect sinuos, favorizand stocarea si multiplicarea bacteriilor la acest nivel
- la rasa Shar – Pei exista o ingustare naturala a canalului auditiv, fapt ce ingreuneaza enorm aerisirea si autocuratarea canalului
- pilozitatea excesiva a conductului auricular. Cainii cu par lung si abundent trebuie dusi periodic la veterinar pentru smulgerea firelor de par din ureche

Rase predispuse
In principal sunt afectate rasele cu urechile cazute : Cocker, Basset-Hound, Labrador, Setter, etc. La acestea, aerisirea conductului auditiv se face cu dificultate, pastrand in interior un mediu umed, favorabil proliferarilor bacteriene.

Conduita de intretinere a cainilor(1,2)
- baile frecvente si apa ramasa in conductul auditiv datorita unei toalete incorecte
- manoperele de curatare a urechilor prea brutale, loviturile, expunerea indelungata la curenti de aer
! tratamentul local utilizat : solutii antiseptice cu actiune iritanta sau caustica, tratamentul de lunga durata cu antiinflamatoare pe cale generala (duc la imunosupresie si scaderea imunitatii locale), utilizarea timp indelungat a produselor otice cu spectru larg, ducand la aparitia de suse bacteriene rezistente.
2. Factorii determinanti :
Corpi straini
Sunt reprezentati de ariste, resturi de plante, polen. Cauzeaza probleme in special primavara si vara. Sunt foarte dureroase pentru catel daca nu sunt observate semnele clinice din timp, si ajung sa patrunda la nivelul membranei timpanice. In general otitele cauzate de corpi straini sunt unilaterale(1).

Paraziti
Raia otodectica (Otodectes cynotis-imagine) evouleaza pana la varsta de un an, parazitii localizandu-se de regula pe fata interna a conchiei auriculare, provocand prurit intens.
Demodecia evolueaza mai rar cu probleme auriculare, manifestandu-se in asociere si cu leziuni cutanate. Tipul de otita cauzata de demodecie este de tip ceruminos.

Bolile alergice(2)
Alergia alimentara. Aproximativ 80% din cainii cu alergia alimentara manifesta si otita externa iar in jur de 20 % au ca singur simptom, otita. Cockerul si Labradorul sunt printre rasele la care alergia alimentara se manifesta doar prin otita.
Dermatita atopica. La 50 % din cazuri otita este unul din simptomele manifestate a dermatitei.
Atat in alergia alimentara cat si in dermatita atopica apar ca si semne clinice pruritul, gratajul, edemul partii concave a conchiei auriculare si complicatii bacteriene sau micotice.

Complexul seboreic(1)
Poate fi de natura idiopatica sau metabolica (intalnit in hiperadrenocorticism sau hipotiroidism). La nivelul urechii apare o tulburare in procesul de cornificare a tegumentului si o hipersecretie ceruminoasa sau seboreica. Frecvent este intalnita la rasele : Setter Irlandez, Basset, Doberman, Labrador sau Shar-Pei.

Endocrinopatii
In caz de sindrom Cushing, hipotiroidism, tulburari sexuale sau diabet, sunt prezente si probleme la nivel auricular.

Alti factori declansatori ai otitelor sunt carentele de Zn, vitamina A, boli autoimune sau tumorile si polipii auriculari, cauzatori de otite cronice.

3. Factori secundari :
Mai exista si o a treia categorie de factori, care se suprapun peste o afectiune deja prezenta, agravand-o.
Bacterii. Contribuie esential la evolutia procesului patogen. De la nivel auricular sunt izolati germeni precum Staphylococus intermedius, Pseudomonas spp., Klebsiella spp. si Pseudomonas aeruginosa.
Factori micotici. Cei mai reprezentativi sunt Malassezia si mai rar Candida. Este cunoscut faptul ca Malassezia face parte din flora normala de la nivel auricular, devenind patogena in momentul cand exista in derulare un proces patogen primar.

Diagnostic
Se poate pune pe baza anamnezei, semnelor clinice si a unui examen amanuntit a urechii.
Otitele acute sunt acompaniate de prurit, eritem si o productie marita de cerumen. Propietarul observa pruritul animalului, declivitatea urechii afectate, miscari neregulate ale capului, nervozitate si grataj periodic. Otitele unilaterale pot fi cauzate de corpi straini, paraziti sau tumori. In cazul otitelor bilaterale, recurente, se poate suspecta alergia alimentara sau dermatita atopica.
Examinarea urechii
Cand afectiunea este unilaterala se incepe cu urechea sanatoasa pentru comparatie cu cea bolnava. Intai se observa pavilionul auricular, partea interna si externa, intrarea in conductul auricular, observandu-se eventualele leziuni, prezenta cerumenului, cantitatea, culoarea, mirosul si consistenta. Se face apoi o palpare a zonei, pentru evaluarea sensibilitatii. Se verifica si reflexul audito-podal(2) prin stimularea orificiului extern al canalului auricular (simptom important in raia auriculara).
Urmatorul pas este examenul cu ajutorul otoscopului(3,4) Acest examen permite observarea corpilor straini si a modificarilor locale aparute : lichenificare, edem, eritem, hiperplazie sau tumori. De asemenea, se poate observa membrana timpanica. Modificarile aparute la acest nivel sugereaza evolutia spre otita medie! (ingrosare, fisura sau ruptura)(2)

Examene complementare(2) :
Examenul microscopic direct – se realizeaza din proba recoltata cu ajutorul unui tampon. Acesta se clarifica cu lactofenol si se examineaza cu obiectivul de 10x. Se poate pune in evidente Otodectes cynotis si mai rar Demodex canis.
Examenul citologic – se fac frotiuri din exudatul celular. Se coloreaza cu albastru de metilen sau Dia-Quick-Panoptic. Examinarea se face cu obiectivul de imersie. Se pot observa bacterii si/sau celule levurice de Malassezia.

Referinte :
1) Patologie chirurgicala veterinara – Aurel MUSTE, editura AcademicPres, 2009
2) Ghid practic de dermatologie canina – Viorica MIRCEAN, Vasile COZMA, editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009
3) Otitis Techniques to Improve Practice (en) – Craig E. Griffin, DVM http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16933476
4) www.merckvetmanual.com (en)

Articol elaborat de Alexandra Arion

Castrarea armasarilor intr-o noua abordare
Metoda se refera la castrarea cu ajutorul emasculatorului Henderson, atasat la o masina de gaurit obișnuita. Emasculatorul a luat nastere in compania americana Stone Manufacturing si a fost prezentat pentru prima data, in 2005, la o conventie Americana de specialitate. In momentul de fata este utilizat pe o scara larga in continentul american.
Emasculatorul este confectionat din otel inoxidabil, acoperit cu teflon, fiind usor de curatat si sterilizat. La nivelul bratelor pensei prezinta o serie de tepi, care strivesc cordonul testicular, realizand hemostaza. Designul are la baza emasculatorul pentru castrat tauri, introdus pe piata in 1994 de aceeasi firma.
Fata de aparatul folosit la tauri, acesta este mai mare, avand o larga deschidere a bratelor.
Castrarea
Castrarea armasarilor ofera o paleta larga de posibilitati, pe care fiecare medic si le adapteaza posibilitatilor, experientei si conditiilor oferite. Cartile de chirurgie le grupeaza in doua categorii, prin strivire, cu pensa Burdizo, si transcutanat, prin metode sangerande. Strivirea se face rar, in cazuri de hernii sau tumori scrotale. In mod obisnuit, daca armasarii sunt clinic sanatosi, se recurge la metoda transcutanata, cu testiculul acoperit. Castrarea cu pensa Henderson intra tot in aceasta categorie.
Operatia se realizeaza pe armasarii anesteziati si mentinuti in decubit lateral stanga, pentru singuranta si o aboradare usoara a cordoanelor testiculare.
Pregatirile pre-operatorii sunt aceleasi ca intr-o castrare obisnuita. In primul rand se respecta dieta de 18-24 de ore. Apoi, se incepe cu o toaleta a zonei inghinale, fiind important sa se mentina o asepsie riguroasa, in special cand se lucreaza pe teren, pentru a preveni infectiile. Se executa anestezia locala, cu Lidocaina, Procaina sau alt anestezic local. Inainte de incizie se dezinfecteaza zona cu Betadina sau tinctura de iod.
Timpii operatori incep cu identificarea testicului inauntrul pungii testiculare si fixarea acestuia. Se incizeaza apoi punga testiculara, paralel cu rafeul median si la o distanta de 1-2 cm. Este recomandat sa se foloseasca metoda testiculului acoperit pentru a preveni sangerarea excesiva sau ruperea prematura a cordonului. Astfel, se face o incizie ce cuprinde scrotul, dartosul si celuloasa, teaca vaginala ramanand intacta. Se prinde cu o mana testiculul si se trage energic in plaga operatorie, pana cand cordonul este perfect intins. Cu cealalta mana se incearca desprinderea tesuturilor aferente prin miscari de dilacerare.
Cordonului astfel evidentiat i se imprima o rasucire de 180˚ permitand o mai buna fixare, pregatitoare castrarii propiu-zise. Un ajutor are pregatita pensa atasata la nivelul bormasinei si o fixeaza imediat deasupra testiculului, pe cordon. Medicul porneste masina, pe o turatie medie, marind apoi, progresiv, numarul roatiilor. Prin miscarile imprimate de masina, se realizeaza o slabire a tesuturilor, testiculul detasandu-se de la sine.
In mod normal, la o castrare clasica, se fixa pensa Reymers pe cordonul testicular, asteptandu-se un timp de aproximativ 5-10 minute pentru asigurarea hemostazei. In cazul castrarii cu emasculatorul Henderson, hemostaza se realizeaza prin miscarile de rotatie ale masinii de gaurit. Este asemanatoare cu o torsiune nelimitata, fiind nevoie de aproximativ 20-25 de rotatii pana la detasarea completa.
In legatura cu tipul de bormasina, nu exista reguli speciale. Trebuie sa aiba viteze variabile si de preferat o mandrina detasabila.
Pro si Contra
Medicii veterinari cu vechime, pot prezenta reticenta fata de metoda, fiind nevoie de o anumita dexteritate pentru a manui bormasina in conditii precare.
Operatia este in linii mari foarte asemanatoare cu ce este prezentat in cartile de chirurgie. Pasii sunt aceeasi, singura diferenta fiind emasculatorul folosit. Avantajul principal il reprezinta durata operatiei, care se scurteaza semnificativ. Nu mai este nevoie de timpul de asteptare, pentru realizarea hemostazei, ca in cazul castrarii cu pensa Reymers, acesta estimandu-se la aproximativ 5-10 minute. Odata cu scurtarea timpului de asteptare, se reduce si riscul infectiilor, in special cand se lucreaza pe teren. Pensa este usor de aplicat, neexistand riscul deschiderii bratelor sau fixarii gresite. Hemoragia si tumefactia zonei inghinale sunt reduse. De asemenea, stresul post-operator este mai scazut in cazul cailor castrati prin aceasta metoda, acestia recuperandu-se foarte repede.
Posibile complicatii ce pot aparea sunt: ruperea cordonului daca se exercita o tractiune prea mare, scaparea acestuia din bratele pensei daca se efectueaza castrarea la rase mici sau la animale foarte tinere.
Metoda necesita o dexteritate sporita, dar o data insusita manuirea bormasinei, se reduce timpul unei zile de castrari de la 30 de minute la o ora, in functie de numarul cailor si metodele folosite anterior. Operatia se poate realiza atat intr-un spital, cat si pe teren, fiind usoara, si sigura. Cu toate acestea, medicii din Romania sunt refractari la folosirea acestei metode, fata de cele clasice. In mod curent se foloseste in cateva circumscriptii din tara, iar in jurul Clujului, la circumscriptia din Maguri Racatau.
Emasculatorul se gaseste pe site-ul firmei www.stonemfg.net ( adresa exacta: http://www.stonemfg.net/images/brochures/Henderson/HendersonEquine_trifold%20(High%20Res).pdf )alaturi de alte produse comercializate. La noi in tara, se gaseste la pretul aproximativ de 200 de euro.
Bibliografie:
1. www.thehorse.com
2. www.ivis.org
3. http://vetmoves.com/equine/quarter-horse-castration-using-the-henderson-tool-pics/
4. Interventii chirurgicale la animale – L. Oana, A. Timen, editura Mediamira, 2005

Articol elaborat de Alexandra Arion

Indicatori ai functiei hepatice in diagnosticul de laborator
In cadrul examenelor de laborator, valorile modificate apar odata cu o afectare majora a parenchimului hepatic. Valoriile obtinute trebuiesc corelate cu semnele clinice ale pacientului.
Masuratorile serice efectuate pot fi impartite in doua categorii :
A) Substantele care reflecta deteriorarea celulelor hepatice – acestea sunt enzime prezente in parenchimul hepatic si se elibereaza in momentul afectarii celulare.
B) Substante care indica insuficienta hepatica – se refera la substante extrase din ficat (acizi biliari, bilirubina) sau substante a caror niveluri serice se mentin in limite normale prin buna functionare hepatica (albumina, globulina, uree)

1) Enzime hepatice
ALAT/GPT (alanin-amino-transferaza)
Este o enzima specifica ficatului. Se gaseste in citoplasma hepatocitelor. Concentratiile sanguine crescute releva degenerari membranare sau necroze la nivel celular. Concentratia serologica a enzimei este direct proportionala cu numarul de celule afectate.
Timpul de injumatatire este de 2-4 zile la caine si de 6 ore la pisica. La animalele mari, valorile enzimei sunt mult prea mici pentru a fi luate in calcul pentru un diagnostic (3,4) .

PAL (fosfataza alcalina)
Niveluri crescute indica obstructii biliare intra/extra-hepatice. Nu este o enzima specifica ficatului. Se gaseste si in tesutul osos, placenta, intestine, rinichi si leucocite. De asemenea, medicamentele precum glucocorticoizi si anticonvulsivanti (fenobarbitalul), stimuleaza productia de fosfataza alcalina.
La pisici, valorile fosfatazei alcaline sunt de trei ori mai reduse decat la caine, deoarece timpul de injumatatire este de doar sase ore, iar pisica dispune de o eliminare urinara a acestei enzime. Astfel, daca se observa o crestere a valorilor la pisici, se poate suspecta prezenta unei colestaze (1).

GGT (gama-glutamil transferaza)
Nu este o enzima specifica ficatului, intalnindu-se si in pancreas, tubii renali si intestinul subtire. Insa, valori serice crescute se intalnesc doar atunci cand este afectat ficatul (1). Cresterea simultana a GGT si a PAL anunta prezenta unei colestaze. La pisici o crestere mai mare a fosfatazei alcaline decat a GGT sugereaza prezenta lipidozei hepatice (3).
La psitacine, valorile crescute se asociaza cu carcinoame hepatice (3)

Modificari ale activitatii enzimelor serice in hepatopatii (1)
Transaminaze ↑ALAT – hepatite, ficat de staza
↑ASAT – nu este o enzima specifica.
Valorile crescute se gasesc variabil
- hepatite, necroza toxica a ficatului,
icter hepatocelular.
Fosfataza alcalina ↑ retentie biliara (icter mecanic, hepatocelular)
Lactatdehidrogenaza ↑ hepatite si icter
Leucinaminopeptidaza ↑ in toate sindroamele colestatice
Colinesteraza ↑ hepatite acute/cronice, ciroze

2) Bilirubina
Este o componenta a bilei. Bilirubina neconjugata, provenita din distrugerea globulelor rosii din sange, este transportata la nivel hepatic unde se conjuga cu acidul glucuronic in hepatocite, dupa care este excretata in bila. In general, proportiile de bilirubina conjugata/neconjugata sunt folosite pentru stabilirea categoriei de icter (1).

Icter Bilirubina conjugata Bilirubina neconjugata
Prehepatic - ↑
Hepatocelular ↑ ↑ / ↓
Posthepatic (obstructia canalului coledoc ↑ -

2) Acizii biliari
Rezulta prin degradarea colesterolului. Se formeaza si sunt conjugati in ficat, dupa care ajung la nivelul veziculei biliare. Concentratia acestor produsi este crescuta in cazuri de neoplazii, necroze, hepatite, sau in cazul tratamentului de lunga durata cu steroizi la caine. La pisica, cresterea lor apare in cazul lipidozelor sau in prezenta obstacolelor pe traiectul cailor biliare in portiunea extrahepatica (carte)
Determinarea concentratiei acizilor biliari : animalul se tine la dieta 12 ore si se recolteaza 1 ml de ser. Se administreaza o cantitate mica de hrana bogata in grasimi si se recolteaza o alta proba dupa 2 ore de la masa. Ambele probe vor fi crescute in cazul unei colestaze. Daca este vorba de un sunt porto sistemic, cea de-a doua valoare va fi mai ridicata (2).
Valori de peste 25 µmol/L la caini si pisici indica leziuni hepatice. Un studio realizat a aratat faptul ca
La cai nivele de peste 30 µmol/L sunt un semn precoce de insuficienta hepatica.
In cazul pasarilor, valorile crescute ale acizilor biliari sunt un semn cert de boli la nivelul ficatului (3).

Valori pasari:

NORMAL Suspect Boli Hepatice
< 100 µmol/L 90 si 120 µmol/L >120 µmol/L

3) Proteine serice
Ficatul este responsabil de producerea a peste 90% din sinteza proteinelor. Astfel, hipoproteinemia poate sa apara si in cazul unor hepatopatii. Datorita timpului lung de injumatatire, hipoproteinemia apare in stadiile cronice. In cazul animalelor mari (cai,vaci), valorile proteinelor si a albuminei sunt variabile, hipoproteinemia nefiind comuna in bolile hepatice (4).
Albumina
Formele cronice se asociaza si cu hipoalbuminemia. In cazul evaluarii proteinelor totale trebuie tinut cont si de albumina. Altfel, putem obtine rezultate fals pozitive, datorita secretiei crescute de gamaglobuline pe fond imunitar. Gamaglobulinele sunt secretate de sistemul imunitar in afectiuni cronice deoarece ficatul nu mai poate epura substantele straine/toxice din organism (3).
Hipoalbuminemia apare atunci cand exista o afectare a parenchimului hepatic de peste 70 %. Scaderea albuminemiei se intalneste in ciroza, necroze difuze sau encefalopatie hepatica (porto-sistemica)
4) Amoniacul
Se poate masura amoniemia, mai ales in sunturile porto-sistemice, cand se produce o diminuare a transformarii a amoniacului in uree. Se mai foloseste si in detectarea hepato-encefalopatiilor.
5) Colesterolul
Ficatul joaca un rol important in sinteza colesterolului sanguin. La nivelul ficatului este esterificat sub influenta enzimei lecitin-colesterol-acil-transferaza.
In caz de colestaza, nivelul colesterolului creste la nivel sanguin. In insuficienta hepatocelulara, datorita diminuarii activitatii enzimei responsabile de esterificare, scade proportia de colesterol.
6) Factorii de coagulare
La nivelul ficatului sunt sintetizati o parte din factorii care intervin in coagularea sanguina :
I – fibrinogenul, II – protrombina, V – proaccelerina, VII – proconvertina, IX – factorul anti-hemofilic B, X – factorul Stuart
Concentratia globala a acestor factori poate fi apreciata global prin masurarea timpului Quick. In cazul insuficientei hepatocelulare, producerea acestor factori este diminuata, rezultand astfel o prelungire a timpului Quick. In cazul colestazei, tulburarile de coagulare apar datorita deficientei de absorbtie a vitaminei K, indispensabila formarii factorilor II, VII si X. Administrand vitamina K, se corecteaza prelungirea timpului Quick, in cazul unei colestaze. Insa, daca este vorba de o insuficienta hepatocelulara, acest lucru nu este posibil.

Limite normale pentru CAINI
Test Unitate Limite
GPT U/l 0 – 55
PAL U/l 10 – 150
GGT U/l 0 – 9
Colesterol mg / dl 120 – 250
Limite normale pentru CABALINE
Test Unitate Limite
PAL U/l 5 – 131
Bilirubina µmol/l 9 – 39
Acizii biliari µmol/l 8 – 15
Albumina g/l 22 – 37
Globulina g/l 27-50

Referinte :
1) Fiziopatologie – Alexandru POP, Ioan B. MARCUS, editura Risoprint, 2003
2) Geriatrics and gerontology of the dog and cat Johnny D. Hoskins
3) www.ivis.org (en)
4) www.merkvetmanual.com (en)

Articol elaborat de Alexandra Arion

What is it?

Fireblight is a bacterial disease caused by Erwinia amylovora. It is a serious disease of apples, pears and other trees and shrubs in the family Rosaceae.

What are its hosts?

History

The disease is native to North America and was introduced to Europe in the 1950s. It has since spread to most countries in Western Europe. Fireblight was first recorded in Ireland in 1986, but to date the disease has not become established here.  In Ireland, Cotoneaster appears to be the most susceptible host, especially the larger leaf varieties like C. bullatus, C. Cornubia and C. lacteus.

What are its symptoms?

Fireblight can affect all aerial parts of the host. Primary infection usually occurs in the spring through wounds in young shoots and through the blossoms. Symptoms vary according to the host but usually include:

• Wilting and death of flower clusters are usually the first symptoms
• Wilting and death of young shoots follows. The dead leaves and blossoms dry up, become dark brown in colour and usually remain attached to the plant
• Sunken cankers may form and if conditions are favourable the canker can spread along the branch very rapidly (about 2 inches/day) (the tissue under the bark of cankers is often a reddish-brown colour)
• Fruits and leaves on the infected branches die and turn brown but remain attached to the tree
• In most cases the tip of the shoot bends to form the characteristic ‘shepherds crook’ associated with Fireblight infection

Life cycle

Fireblight is generally dormant over winter. The bacteria over-winters in living tissue at the margins of cankers. The disease becomes active again in the spring when temperatures get above 18°C. Rain, heavy dews, and high humidity favour bacterium growth. Infected tissues exude white bacterial ooze in warm humid conditions and this ooze can spread infection to other plants when carried by insects, birds, wind and rain.

How does the disease spread?

Fireblight can be spread in the following ways:

• Movement of infected host plants, that may or may not display symptoms, can transmit Fireblight over long distances
• Rainsplash – Bacteria emerge from infected material in the form of sticky ooze and droplets that harden on drying but which readily dissolve in water and can be spread by rain splash from an infected host to adjacent host material
• Wind - Fine strands of ooze may be extruded especially from young tissue and these become brittle on drying and are dispersed by wind
• Insects can spread the pathogen from over-wintering cankers to early blossoms and between blossoms

Action following discovery of Fireblight

All infected plants must be destroyed under the supervision of the Department of Agriculture and Food. It may also be necessary to destroy other adjacent host plants in order to control spread of the disease. The source of the infected material is then traced so that other infected plants may also be destroyed. The plant passport system facilitates the tracing of Fireblight host plants traded within EU.

What can you do?

Action in the event of suspect cases:

People who have host plants in their nurseries, garden centres and gardens or who have responsibility for parks and other public areas are requested by the Department of Agriculture to examine their host plants regularly for signs and symptoms of the disease.

Such samples should consist of small stems of between 10 and 15cms (4 to 6 inches) taken from the growing tips or from cankered parts of the plant. Pieces taken from a cankered area should include about an inch of healthy material above or below the cankered/healthy interface. Samples should be placed in a sealed plastic bag, with details of the host plant, address where found, and name/contact number.

Left: Leaves showing typical Fireblight symptoms

Right: Shepherd’s Crook, a classic symptom of fireblight

Articol elaborat de Vidican Stefania

SELECTIA ASISTATA DE MARKERI MOLECULARI

In agricultura unul dintre principalele obiective ale cultivatorului este acela de a imbunatati culturile existente, care au un deficit in unul sau mai multe caractere prin incrucisarea acestor culturi cu linii care poseda caracterele dorite.Varianta conventionala a acestei proceduri poate fi laborioasa si consumatoare de timp, implicand mai multe incrucisari , mai multe generatii si o selectie atenta a fenotipurilor.
Descoperirea markerilor moleculari si utilizarea lor pentru detectarea si exploatarea polimorfismului ADN reprezinta una din cele mai semnificative realizari in domeniul geneticii moleculare.Selectia asistata de markeri moleculari ofera geneticienilor si cultivatorilor de plante, posibilitatea de a depasi multe din problemele intampinate in timpul reproducerii conventionale. Existenta unor variate tipuri de markeri moleculari ce difera in ce priveste principiul , metodologia si aplicatiile , necesita atentie in alegerea uneia sau alteia dintre metode pentru un anume scop.In prezent nu exista un tip de marker molecular care sa asigure toate necesitatile cercetarii moderne. In functie de scopul urmarit se poate alege un anume tip de marker molecular (Semagn si colab., 2006).Cei mai utilizati markeri sant markerii bazati pe analiza ADN deoarece sant prezenti la toate organismele vii. Acesti markeri pot fi strans legati de un mare numar de trasaturi agronomice si de rezistenta la boli , existente in majoritatea speciilor de cultura (Philips and Vasil 2001, Gupta and Varshney 2004). Markerii ADN pot fi generati in numar foarte mare si pot servi unor scopuri relevante pentru imbunatatirea calitatii culturilor.
1. Clasificarea markerilor moleculari
1.1. Dupa modul de transmitere mendeliana a caracterelor markerii moleculari pot fi clasificati in:
• markeri specifici unor gene (codominanti ) RFLP –Restriction Fragment Lenght Polimorphism si PCR –Polimerase Chain Reaction
Markerii specifici ofera un polimorfism molecular (monolocus) la nivel alelic.

• markeri moleculari nespecifici (dominanti)
Din aceasta categorie fac parte markerii RAPD (Random Amplified Polimorphic DNA) , SSR ( Simple Sequence Repeats-markeri microsatelit) , AFLP(Amplified Lenght Polimorphismus), ISSR, SSCP, RLGS.
Markerii nespecifici ofera de regula un polimorfism molecular polilocus , cu exceptia markerilor SSR care ofera un polimorfism monolocus la nivel molecular.

1.2. In functie de frecventa de aparitie a polimorfismelor in populatie distingem:
• markeri unici (binari) – polimorfismele apar in urma unui fenomen mutational cu frecventa foarte mica, astfel incat se considera ca respectiva mutatie este unica in populatia studiata (substitutiile sau insertiile/deletiile). Exista astfel doua stari ale markerului, ancestrala si derivata. Prin compararea secventei polimorfe analizate cu secventa corespunzatoare de la o specie inrudita se poate stabili care stare a markerului este cea derivata si care cea ancestrala.
• markeri recurenti:- frecventa de aparitie a polimorfismelor este mai mare la acest tip de markeri . Acesti markeri se bazeaza pe existenta ADN repetitiv, respectiv microsatelitii si satelitii ADN (Weising si colab., 2005).Pentru evidentierea si caracterizarea markerilor moleculari se folosesc mai multe tehnici, care genereaza in mare parte markeri specifici. Iata cateva dintre aceste tehnici : AFLP (amplified fragment lenght polymorphism, Vos si colab., 1995, AMP-PCR (anchored microsatellite primed PCR, Zietkiewicz si colab., 1994), ASSR (anchored simple sequence repeats, Wang si colab., 1998), AP-PCR (arbitrarily primed polymerase chain reaction, Welsh si McClelland, 1990), CAPS (cleaved amplified polymorphic sequence, Konieczny si Ausubel, 1993), DAF (DNA amplification fingerprinting, Caetano-Anolles si colab., 1991), EST (expressed sequence tags Adams si colab., 1991, ISSR (inter-simple sequence repeat, Zietkiewicz si colab., 1994), IPCR (inverse PCR, Triglia si colab., 1998), RAPD (random amplified polymorphic DNA, Williams si colab., 1990), RFLP (restriction fragment lenght polymorphism, Botstein si colab., 1980, SCAR (sequence characterized amplified regions, Paran si Michelmore, 1993), STS (sequence tagged microsatelite site, Olsen si colab., 1989), STR (short tandem repeats, Hamada si colab., 1982), SSR (simple sequence repeats, Akkaya si colab., 1992), SNP (single nucleotide polymorphism, Jordan si Humphries 1994), SPAR (single primer amplification reaction, Gupta si colab., 1994).
2. Proprietatile markerilor moleculari
Pentru a putea avea aplicabilitate maxima in diferitele programe de selectie asistata, markerii moleculari trebuie sa:
• prezinte o transmitere codominanta in descendenta , adica sa permita determinarea statutului homozigot sau heterozigot al organismelor diploide;
• aiba o natura inalt polimorfa;
• aiba o frecventa mare in populatii (peste 10%);
• nu fie influentati de conditiile de mediu si sa nu fie supusi presiunii de selectie;
• fie determinati rapid, la un cost cat mai redus;
• poata fi obtinuti din orice tesut , in orice etapa de dezvoltare ontogenetica;
• prezinte o reproductibilitate mare;
• ofere posibilitatea schimbului de date intre laboratoare.
Este extrem de greu de gasit un marker molecular care sa intruneasca toate criteriile enumerate mai sus.In functie de tipul studiului ce urrmeaza a fi realizat se identifica un sistem de markeri care sa indeplineasca cel putin unele din caracteristicile de mai sus (Weising si colab., 1995).
3. Domenii de aplicare a markerilor moleculari
Markerii moleculari si-au demonstrat aplicabilitatea intr-o varietate de scopuri la mai multe specii de plante (Gupta and Varshney 2004). Dezvoltarea markerilor moleculari permite acum o abordare tintita in detectarea diversitatii secventei nucleotidelor in genele care controleaza caractere agronomice in populatiile de plante.
Cateva din aplicatiile principale ale markerilor moleculari sant :
• Evidentierea polimorfismului genetic intr-o populatie;
• Amprentarea genetică a varietăţilor si utilizarea indivizilor valorosi in ameliorarea unor caractere;
Termenul de amprentare ADN (DNA –fingerprinting) a fost introdus pentru prima data de Alec Jeffrey in 1985 (Jefrey si colab., 1985), pentru a descrie patternul de fragmente ADN rezultat in urma separarii electroforetice a ADN-ului genomic digerat cu enzime de restrictie si hibridat cu probe specifice. Paternurile obtinute ilustreaza o trasatura unica a individului analizat si sunt utilizate curent pentru individualizarea biologica.
• Estimarea distanţelor genetice între populaţii;
• Detecţia QTL(qualitative trait loci ) ;
• Alcatuirea si caracterizarea bancilor de germoplasma;
• Analiza evolutiei genomului;

References :
Weising, K., Nybom, H., Wolff, K., meyer, W., 1995, DNA Fingerprinting in Plants, Principles, Methods and Applications
Vos, P., Hogers, R., Bleeker, M., Reijans, M., Van, de Lee, T., Hornes, M., Frijters 1995, AFLP: a new technique for DNA fingerprinting
Zietkiewicz, E., Rafalski, A., Labuda, D., 1994, Genome fingerprinting by simple sequence repeats (SSR)-anchored PCR amplification
Konieczny, A., Ausubel, F.M., 1993, A procedure for mapping Arabidopsis mutation using co-dominant ecotype-specific PCR-based markers
Williams, J.G.K., Kubelik, A.R., Livak, K.J., Rafalski, J.A., Tingey, S.V., 1990, DNA polymorphisms amplified by arbitrary primers are useful as genetic markers
Gupta, M., Chyi, Y-S., Romero-Severson, J., Owen, J.L., 1994, Amplification of DNA markers from evolutionary diverse genomes using single primers of single sequence repeats

Articol elaborat de Stefania Vidican

Bursele “Marie Curie” îşi datorează numele eminentei cercetătoare care a fost Marie Curie, prima femeie ce a primit Premiul Nobel în 1903. De origine poloneză, ea este simbolul îmbinării reuşite între mobilitate şi diversitate culturală. Bursele europene “Marie Curie” susţin formarea şi mobilitatea tinerilor cercetători în Europa. Criteriul fundamental de atribuire a acestor burse este mobilitatea: se impune schimbarea ţării pentru realizarea oricărui proiect de cercetare.
Obiectivul este să întărească, cantitativ şi calitativ, potenţialul uman în cercetare şi tehnologie în Europa, cu scopul de a:
- stimula oamenii să aleagă o carieră în cercetare ;
- încuraja cercetătorii europeni să rămână în Europa ;
- atrage în Europa cercetători din întreaga lume ;
- face Europa mai atractivă pentru cercetătorii de top ;
Sunt vizaţi cercetătorii din domeniile publice sau private, indiferent de etapa carierei în care se află. Acţiunile oferă formare iniţială, adresată în special tinerilor şi învăţare pe tot parcursul vieţii şi dezvoltarea carierei.

Bibliografie
1. www.cordis.europa.eu
2. http://www.eurodesk.org

Articol publicat de: Eremei Onisor